Autoritatea britanică din domeniul concurenței analizează parteneriatul dintre Microsoft și OpenAI, pentru a determina dacă miliardele de dolari investite de Microsoft în startup-ul de inteligență artificială i-au oferit controlul de facto asupra companiei, care a încercat recent să-și concedieze CEO-ul.
Microsoft și OpenAI LP, companie desprinsă din organizația americană non-profit cu același nume, printre fondatorii căreia se numără și Elon Musk, au semnat un parteneriat în vederea dezvoltării de noi tehnologii în domeniul inteligenței artificiale (AI), proiect ce va beneficia de o investiție de 1 miliard de dolari din partea Microsoft.